Monday, February 16, 2009

Runaway



V-ati gandit vreodata ca viata e o calatorie?
Un drum cu un singur sens dar cu infinite directii. Cu o multime de obiective in care te poti opri poate doar pt o secunda si apoi mergi mai departe. O lunga cautare, de ce nu poate uneori o lunga agonie presarata cu impliniri si esecuri. Un drum in care depinde de noi sa ne folosim de oportunitatile scoase in cale sau sa le ocolim folosindu-ne propriul liber arbitru.
Ne nastem si de acolo incepe fuga catre ceva ce nu stim cum arata, ce forma are, ce sacrificii presupune sau ce recompense vom avea.
Viata e o cursa. Sa privesti numai inainte e bine dar tot asteptand clipa ce urmeaza o ignoram pe cea pe care o traim, ce imediat devine trecut. Timpul e liniar si necrutator. Si astel, in goanna noastra uitam sa ne bucuram de present. Desi inaintam, suntem blocati intre 2 dimensiuni. Undeva intre present si viitor. Degeaba mai intorcem capul catre trecut caci el nu va reveni niciodata.
Stiu ca tema acesta e una foarte discutata si indragesc mult dialogul atribuit lui Octavian Paler cu Dumnezeu (dar care multumita unui bun prieten am aflat ca nu ii aprtine, Paler insusi sustinand acesta) si ...cred la randul meu ca fiecare dintre noi ar trebui sa ne oprim putin din goanna asta si sa ne bucucram de prezent.
Am facut greseala de a traii in viitor si uitandu-ma la randul meu putin inapoi vad cate lucruri am ignorat, cate figuri am uitat, cate cuvinte nu am spus si cat rau am produs cu indiferenta.

3 comentarii:

Anonymous said...

M-am trezit de multe ori gandindu-ma inspre ce alergam, noi oamenii, cat timp populam aceste pamanturi.
Si de atatea ori m-am aflat in pozitia de a nu sti ce raspuns sa imi dau, de cele mai multe ori motivele cursei nu par a fi destul de puternice pe masura oboselii care ne-o cauzeaza incercarea de a ajunge la tinta.
M-am uitat la mine si mi-am dat seama ca traiesc intr-o perpetua stare de agitatie care nu imi permite sa respir la ritm normal, sa privesc in jurul meu si sa ma bucur de ceea ce e linga mine in momentul respectiv(a se citi prezent). Asadar, da, am pierdut simtul prezentului si fac efortul sa il recapat si iar il pierd si iar fac efortul sa in regasesc si din nou sunt intr-o continua lupta cu mine...eul care ma tine prinsa intre trecut si viitor!
Tot ce imi doresc, ca banal om ce sunt, este sa nu uit ca momentul acesta in care scriu(sau oricare ar fi el prezentul)nu se mai intoarce si sunt cu un pas mai aproape de tinta( adica de sfarsitul vietii mele). De ce nu l-as epuiza traindu-l intens, pentru ca a si trecut...

Diana said...

Viata e scurta si ce conteaza cu adevarat e sa lasam ceva in urma noastra,sa ne traim viata cat mai frumos si cat mai demn,pentru ca la final sa putem spune ca am facut ceva in viata asta

GOTTI said...

Diana draga mea......fara regrete. ele ne otravesc sufletul.

Post a Comment