Exista prietenie sau e doar o iluzie pe care ne-o facem?... o consolare, ca nu suntem singuri in lupta cotidiana.
Eu cred ca adevarata prietenie nu exista decat intre doua persoane care se iubesc si urmeaza sa infaptuiasca o familie sau sunt deja parte dintr-o familie unde legaturile sunt mult mai bine facute (dar nici aici nu e garantat). In cazul tuturor celorlalti, e o chestie de conjunctura. Nu neg faptul ca o anumita persoana te va ajuta atunci cand iti va fi mai greu dar cred ca o face nu doar pentru tine, ci in virtutea principiilor ei, a unui oarecare atasament si a faptului ca poate o va chinuii constiinta apoi daca ramane indiferent. Dupa cum se vede toate motivele au o aura de egoism si nu de acel altruism gasit de cele mai multe ori in carti sau in filme. De aici pana a spune ca exista acel om care sa iti fie aproape oricand ii vei cere, sau el va considera de cuviinta, totul neconditionat ,….e distanta uriasa.
Eu daca ma consider prieten cuiva, voi face tot posibilul sa nu il pun in postura de a face gesturi extreme pentru mine. As vrea sa cred ca daca i-as cere ceva, m-ar ajuta, dar prefer sa nu fie nevoie sa ii cer acest lucru. Poate si fiindca mi-e frica sa nu descopar ca de fapt nu ar face acel gest.
Am rascolit literatura in ultimul timp si am gasit pareri diferite despre prietenie. Poate unele scrise si in virtutea unor experiente traite de autori. Unii o canta si o ridica pe culmile absolutului, altii spun clar : “nu exista prietenie, exista doar interese comune duse la indeplinire intr-o maniera armonioasa si profitabila pentru toate partile si limitata ca durata”. Apoi se stinge.
Tind sa fiu de accord cu ultima varianta, desi nu as vrea. As vrea sa cred ca e cineva acolo, in afara de familie si Dumnezeu, pe care sa ma pot sprijini cand imi va fi greu. Ceea ce vreau eu de fapt e o polita de asigurare, nu? Cineva ar putea spune ca daca pur si simplu eu sunt egoist si fara scrupule, asta nu inseamna ca toata lumea e asha.
Atunci eu le raspund astefel : numarati-va prietenii si vechimea lor. Veti constata cu stupoare ca prin viata voastra au trecut multi. Daca a ramas macar un singur om pe care sa il considerati prieten si asa e de multi ani, sunteti norocosi. Daca nu, atunci sunteti oamneni normali care se nasc si mor, singuri.
Eu cred ca adevarata prietenie nu exista decat intre doua persoane care se iubesc si urmeaza sa infaptuiasca o familie sau sunt deja parte dintr-o familie unde legaturile sunt mult mai bine facute (dar nici aici nu e garantat). In cazul tuturor celorlalti, e o chestie de conjunctura. Nu neg faptul ca o anumita persoana te va ajuta atunci cand iti va fi mai greu dar cred ca o face nu doar pentru tine, ci in virtutea principiilor ei, a unui oarecare atasament si a faptului ca poate o va chinuii constiinta apoi daca ramane indiferent. Dupa cum se vede toate motivele au o aura de egoism si nu de acel altruism gasit de cele mai multe ori in carti sau in filme. De aici pana a spune ca exista acel om care sa iti fie aproape oricand ii vei cere, sau el va considera de cuviinta, totul neconditionat ,….e distanta uriasa.
Eu daca ma consider prieten cuiva, voi face tot posibilul sa nu il pun in postura de a face gesturi extreme pentru mine. As vrea sa cred ca daca i-as cere ceva, m-ar ajuta, dar prefer sa nu fie nevoie sa ii cer acest lucru. Poate si fiindca mi-e frica sa nu descopar ca de fapt nu ar face acel gest.
Am rascolit literatura in ultimul timp si am gasit pareri diferite despre prietenie. Poate unele scrise si in virtutea unor experiente traite de autori. Unii o canta si o ridica pe culmile absolutului, altii spun clar : “nu exista prietenie, exista doar interese comune duse la indeplinire intr-o maniera armonioasa si profitabila pentru toate partile si limitata ca durata”. Apoi se stinge.
Tind sa fiu de accord cu ultima varianta, desi nu as vrea. As vrea sa cred ca e cineva acolo, in afara de familie si Dumnezeu, pe care sa ma pot sprijini cand imi va fi greu. Ceea ce vreau eu de fapt e o polita de asigurare, nu? Cineva ar putea spune ca daca pur si simplu eu sunt egoist si fara scrupule, asta nu inseamna ca toata lumea e asha.
Atunci eu le raspund astefel : numarati-va prietenii si vechimea lor. Veti constata cu stupoare ca prin viata voastra au trecut multi. Daca a ramas macar un singur om pe care sa il considerati prieten si asa e de multi ani, sunteti norocosi. Daca nu, atunci sunteti oamneni normali care se nasc si mor, singuri.
6 comentarii:
ce fain mi place mult pyup
io s de acord "doar interese comune". mai putin plstic, eu ziceam ca exista cativa oameni, cu mult mai putini decat degetele de la o mana cu care faci tovarasie o anumita perioda din viata, apoi schimbi echipa. Nici macar nu i pot spune "nenoroc", cat timp vine o echipa mai buna.
Si apropo..am aflat si eu..vestea..drept urmare nu va pot ura decat liberte, egalite , fraternite, casa de piatra o faceti singuri,
tzk
Ne nastem singuri, si murim tot asa. Intalnim tot felul de oameni pe parcurs, pe unii ii iubim, pe unii nu ii uitam niciodata, dar nimeni nu va fi cu noi pe parcursul intregii calatorii.
Merci pentru comentariu Iulia. Ma bucur ca esti de acord cu mine si tin sa mentionez ca nu am pretentia ca un prieten sa fie cu mine pe tot parcursul calatoriei, dar mi-ar placea ca personajele din viata mea sa nu fie simple aparitii episodice.
evident.suntem singuri. nimeni nu pune in discutie asta atata timp cat nu putem empatiza pana la momentul in care ne punem efectiv in locul celuilalt , dar cred sincer ca la fel cum pot exista familii unite de obligatie , nepasare sau violenta , exista si oameni uniti de aceleasi principii si reguli morale , aceleasi asteptari ,fara pretentia de a reprezenta unul pt altul doar un baston la nevoie . poate cred asta pentru ca prietenii mei sunt 2,sunt de foarte multi de ani si sunt persoane extraordinare. legaturile de o viata exista si de obicei implica astfel de oameni
Felicitari. Am trait si eu sentimentul in cazul unuia dintre putinii mei prieteni.....asta pana cand si-a dat seama ca nu mai avem aceleashi afinitati si s-a gandit ca putem fi prieteni dar daca se poate mai mult cand e loc de o distractie, un chef, un munte... ceva placut oricum. Nicidecum cand eu as avea un moment dificil si chiar atunci mi-ar prinde bine un prieten. Si asta s-a intamplat dupa 12 ani de prietenie. 12 ani de impartit totul....cam ca fratii. Iti doresc sa auzi doar de asemenea experiente si nu sa le si traiesti. Insa cu toate astea cred in continuare in prietenie.
Post a Comment