Tuesday, October 7, 2008

Viata privita printr-un geam de tramvai… din interior.


In acesta toamna am intrat in al 9-lea an de cand sunt detasat in acest oras. Cand am venit chiar nu stiam la ce sa ma astept. Aveam o idée despre cum arata viata aici dar stiam ca niste simple vizite nu sunt relevante. Oricum nu eram prea optimist dar cu gandul ca Dumnezeu le aranjeaza pe toate am pasit cu dreptul. Nu au fost niste ani usori dar au fost presarati cu momente foarte frumoase si chiar si cele neplacute mi le amintesc cu un zambet nostalgic pe buze. As fi vrut sa pastrez atmosfera primilor ani aici in Bucuresti. De cativa ani insa viata mi se pare imposibila. Poate mi-am pierdut eu rabdarea sau poate chiar totul a devenit extraordinar de stressant.
Pe langa foarte multele contracalitati ale acestui oras (nu voi insist pe ele….cei mai multi le stiu), cea care ma deranjeaza cel mai rau este libertatea de miscare. Transportul si timpul alocat lui.
Spuneam ca sunt in al 9-lea an de bucuresti…..tot de atatia ani merg cu mijloacele de transport in comun ca mashina se lasa asteptata. De aproximativ 3 ani depind de un tranvai nenorocit. El in sine e foarte bun pt ca shunteaza Bucurestiul dare eu il urasc. De ce? Pt ca fiecare dimineatza inseamna o aventura.
Cum e viata si lumea private printr-un geam de tranvai? Ca un film facut imediat dupa revolutie de genul Balanta sau Patul conjugal. Un décor gri pamantiu asezonat cu momente de umor nergu. As spune ca viata nu e tocmai frumoasa indiferent pe ce parte a geamului esti, atata timp cat privesti acest geam. Bineinteles ca fiecare poate gasi frumusetea in orice altceva si astfel sa considere ca viata lui/ei e foarte frumoasa. Toata stima si invidia pe aceasta persoana. Eu am motivele mele insa.
Ca in fiecare dimineata, si astazi m-am indreptat catre locul de munca. Oameni grabiti, o coada interminabila de masini, claxoane si ambulante blocate ce urla pentru a-si face loc. N-ai cu cine. Majoritatea soferilor sunt insensibili iar cei ce incearca macar sa faca loc…nu au unde. Music to my ears.
Ajung in statie si ma gandesc….”azi am ajuns mai devreme…nu voi intarzia”. La venirea tramvaiului sperantele mele se spulbera. Oameni inghesuiti a caror silueta e lipita de geamul usii. Aproape ca nu mai respira. Acolo unde sunt ei ar trebuii sa urc si eu....si cele cateva zeci de suflete ce asteapta ca si mine. Acelasi tratament in fiecare dimineata. Si ma urc...ca nu am de ales. Ma urc daca pot. Dupa eforturi mari, injuraturi, coate in burta reusesc sa urc si sa ma contopesc cu masa de oameni. Formam un tot unitar. O masa compacta. Pe langa faptul ca nu e aer, nici distensia plamanilor nu se poate face datorita aglomeratiei.
Sunt in tramvai. Si teoretic ar trebuii sa ajung la timp. Problema e ca in fiecare statie mai sunt oameni ce vor sa urce si putini care coboara. Si astefel asistam in fiecare statie cum se chinuie inca un disperat care vrea sa ajunga ca mine, sa urce si el. Un spectacol grotesc si o priveliste dezolanta. Unii mai violenti, altii mai cu bun simt. Dar mai poate exista bun simt in conditiile astea? Usile nu se inchid si astefel stam. Si stam…si stam. Pana cand cineva se hotaraste sa coboare sau cu tupeu se impinge mai tare ca sa se inchida usile.privirile celor ce nu au putut urca arunca sageti de pe refugiul tramvaiului. Pt o secunda si-ar dori ca acest tramvai sa sara in aer. Sfarteca siluetele ce se vad pe geam cu privirea lor. Au motivele lor si cumva ii inteleg pt ca am trait si eu ce traiesc ei acum.
Dimineata de dimineata aceeasi poveste. Aceiasi oameni. Aceeashi goama.
In astefel de conditii oamenii se cainesc. Devin egoisti si ajung sa calce pana si cele mai simple valori pe care odata le-au urmat.
Ca si mine….caci sunt unul de-al lor, oricat de mult m-as amagii ca nu.
p.s.: intotdeauna am considerat ca viata in acest oras e frumoasa de la un anumit nivel in sus. Eu nu pot spune care, pentru ca acolo merg destul de rar. Dar va pot spune cu certitudine de la care nivel in jos e mai putin frumoasa

1 comentarii:

alibus said...

au trecut 9 ani deja? parca ieri mergeam pe jos la liceu in linistitul Focsani,nu? desi crede-ma ca si acolo traficul a inceput sa se ingroase...pastrand evident proportiile.

Post a Comment